Cu toții auzim, în ultimii ani, din ce în ce mai des despre anxietate. Cum e cu anxietatea asta?
Ei bine, așa cum am menționat în articolele anterioare, este foarte posibil ca fie să avem o moștenire genetică cu o predispoziție către anxietate, fie, îm primii ani ai copilăriei să fi dezvoltat un stil de atașament anxios, fie să fi dezvoltat în perioada maturității o anxietate din diverse motive.
Vom vorbi, de data aceasta, despre stilul de atașament anxios pentru că orice terapeut va căuta posibilele cauze ale anxietății într-o ordine cronologică.
Există studii care arată că stresul experimentat de mamă în sarcină schimbă rețeaua neuronală a creierului fătului. Anxietatea mamei legată de sarcină interferează cu dezvoltarea amigdalei copilului și se corelează mai târziu, după nașterea lui, cu dificultăți emoționale și comportamentale.
Amigdala este parte din sistemul limbic, iar asupra acestui sistem își pun amprenta evenimentele prenatale, din perioada sarcinii și postnatale, care vor avea efecte de-a lungul vieții.
După naștere, copilul cu o mamă care are un stil de atașament anxios, va dezvolta la rândul lui același stil de atașament.
Ei, și dacă mama nu a a fost anxioasă in timpul sarcinii, e bine de știut faptul că un copil poate dezvolta un stil de atașament anxios dacă va experimenta îngrijirea nestatornică, ce nu a răspuns cererilor sale emoționale în totalitate și care a fost caracterizată de impulsivitate. Copiii cu acest stil de atașament au incertitudini în explorarea mediului, sunt temători și dependenți de figura de atașament. Acest lucru se întâmplă deoarece îngrijirea lor a fost caracterizată de o disponibilitate incertă, au fost amenințați cu abandonul pentru a-i controla sau “a-i învăța minte” (“Dacă nu te liniștești te las aici și plec.” Sau “Dacă o mai superi pe mami, pleacă și nu se mai întoarce”). Un părinte cu comportamente parentale inconsecvente poate fi adaptat uneori, dar insensibil, indisponibil emoțional sau antipatic (rece sau critic) alteori. Comportamentele inconsecvente ale unui părinte pot determina copilul să devină confuz și nesigur deoarece nu știe la ce comportament să se aștepte.
Pe măsură ce ne maturizăm, observăm că avem un atașament anxios atunci când suntem foarte reactivi față de parteneri, copii, prieteni, chiar și părinți, atunci când ne simțim nedreptățiți, când ne simțim dezamăgiți de ei sau când suntem nefericiți că nu funcționăm „ca unul”. Diferențele ne sperie și credem că rolul nostru este de a fi în slujba și pe placul celuilalt. Autonomia partenerului este văzută ca un pericol la adresa relației noastre.
Este important să încercăm sa ne identificăm stilul de atașament, mai ales că, așa cum am mai menționat, un anumit tip de atașament ne poate sabota relațiile (familiale, sociale, colegiale etc.). Atunci când anxietatea îti afecteaza calitatea vieții, apeleaza cu încredere la un terapeut ?
PsihoNoi2 – Împreună pentru echilibrul tău interior