Despre etapele dezvoltării psihologice ale copiilor s-a scris mult. De reținut este faptul că fiecare copil se devoltă în ritmul său și că dezvoltarea poate fi influențată din punct de vedere genetic, al sănătății, al mediului în care este crescut. Mai important este să știm la ce să ne așteptăm, pentru a ne pregăti și a oferi susținerea noastră pentru dezvoltarea copilului.
Aș mai adăuga un aspect foarte important: atunci când susținem dezvoltarea copilului nostru, este bine să avem în vedere viitorul acestuia și adultul care ne dorim să devină. De aceea este o “muncă” în care sunt implicați nu doar părinții ci și educatori, învățători, îngrijitori, bone, bunici, etc.
Copilul trece prin transformări de la o zi la alta, iar aceste transformări au fost împărțite în câteva etape:
-de la 0 la 3 ani copilul se adaptează la viață și face cele mai multe achiziții în ceea ce privește autocunoașterea, emoțiile, limbajul și gândirea. Este perioada în care se definește stilul de atașament care își va pune amprenta asupra relațiilor pe care acesta le va dezvolta ca adult. Ce pot face părinții în această perioadă? Să răspundă la nevoile acestuia, fără a le fi teamă că va deveni răsfățăt. Să-l asculte (chiar dacă este un copil mic), să încerce să-l înțeleagă, să-i dea curajul de a încerca, să fie lângă el atunci când nu va reuși, să fie răbdători și să-i ofere timp.
-începând cu vârsta de 2-3 ani, majoritatea copiilor intră pentru prima dată în coletivitate și mulți părinți se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește adaptarea. Adaptarea copiilor și adaptarea părinților. Se întâmplă adesea ca mămicile să fie copleșite de anxietate atunci când își lasă puii în grija unor străini. Și este normal să se simtă îngrijorate. Cine poate avea grijă mai bine decât ele de copiii lor? Părinții trebuie să privească această etapă ca pe un prag de dezvoltare personală, fiind o oportunitate să se dezvolte mult mai rapid din punct de vedere psihic, social și cognitiv.
-între 3 și 6 ani este etapa în care copilul își dezvoltă foarte mult limbajul, copilul învață să devină independent și devine conștient de propria persoană. Este perioada în care copilul începe să-și identifice emotiile și învață să și le gestioneze. Este importantă prezența părinților în acele momente pentru a ajuta copilul să-și recunoască și să-și exprime emoțiile, pentru a-l valida și a-l încuraja să se exprime prin limbaj.
-6-12 ani este etapa în care copiii nu se mai identifică cu părinții și încep să-și exprime dorința de apartenență la grup și-și petrece mai mult timp cu prietenii decât cu familia. În această perioadă începe să-și formeze propria părere despre realitatea înconjurătoare. Ce pot face părinții în această etapă? Să-I ajute să-și formeze niște valori sănătoase, încurajându-i, sprijinindu-i și oferindu-le libertatea de a experimenta, arătându-le care sunt consecințele comportamentului lor.
-între 13 și 18 ani vorbim despre adolescența care vine “la pachet” cu o avalanșă de schimbări: schimbări din punct de vedere estetic și definirea din punct de vedere al personalității. Este perioada experimentelor în care nevoia de libertate a copilului atinge cote alarmante. Apare nevoia de a se impune paralel cu dorința de a se simți acceptat . Părinții au nevoie sa dea dovadă de răbdare, să fie înțelegători și să țină deschisă întotdeauna o cale de comunicare.
Cine a spus că este ușor să fim părinți? ? Părintele trebuie sa depuna eforturi constant, la fel ca si copiii, pe întreaga durată de dezvoltare a acestora. Partea bună este că nu sunteți singuri în acest proces și, ori de câte ori aveți nevoie de îndrumare, sprijin sau pur și simplu să fiți ascultați, apelați cu încredere la specialiști – consileri, cadre didactice, psihoterapeuți.
PsihoNoi2 – Împreună pentru echilibrul tău interior